A************ C******* G*******
ContestatorÎn baza art. 598 Cod procedură penală, respinge, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul AGHEORGHIESEI (fost Filipciuc) CRISTIAN GHEORGHE, cu privire la sentinţa penală nr. 41/19.02.2010 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 6052/86/2009, modificată în parte prin decizia penală nr. 83/28.12.2010 a Curţii de Apel Suceava şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3861/01.11.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În temeiul disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul contestator să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare privind onorariul apărătorului din oficiu avocat oficiu Andronic Dorin pentru contestator A************ C******* G*******, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1995 din 11.08.2017 în cuantum de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul B.A. Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.09.2017.
Hotarare 254/2017 din 20.09.2017Deliberarea şi pronunţarea va avea loc la data de 20.09.2017. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.09.2017