C******** N******* P***** S******** A******** S**********
ReclamantN******* V*******
PârâtAdmite acţiunea. Constată calitatea de lucrător al Securităţii în persoana pârâtului. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.01.2018.
Hotarare 226/2018 din 25.01.2018În temeiul dispoziţiilor art. 400 C.pr.civ., repune cauza pe rol în vederea discutării necesităţii suplimentării probatoriului cu o expertiză grafică. Acordă termen de judecată la 25.01.2018, pentru când se vor cita părţile, pârâtul cu copie înscrisuri depuse de reclamantă la dosar la data de 14.11.2017, cu menţiunea de a preciza dacă îi aparţin scrisul şi/sau semnătura existente pe acestea. Cu caracter preparator, dispune citarea reclamantei cu menţiunea de a asigura prezentarea în şedinţă publică în original a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei şi a ambelor părţi cu menţiunea de a formula concluzii cu privire la utilitatea probei propuse din oficiu, precum şi cu menţiunea de a depune scripte în comparaţie, în original din perioada de referinţă (lunile iunie – octombrie 1987), aparţinând pârâtului, necontestate. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.12.2017.
Incheiere de sedinta din 21.12.2017Amână pronunţarea la 21.12.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.12.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.12.2017Amână pronunţarea la data de 07.12.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2017În vederea suplimentării probatoriului, se va amâna cauza.
Incheiere de sedinta din 26.10.2017