S*** B******* C*** S*****
ContestatorM********* C******** - P******* M*********** C********
IntimatB** F***** I****
IntimatAnulează ca netimbrată contestaţia la executare. Prezenta sentinţă este executorie şi supusă numai apelului, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. 4 C.pr.civ. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 aprilie 2017.
Incheiere finala dezinvestire din 20.04.2017În conformitate cu dispoziţiile art. 131 Cod procedură civilă, că din punct de vedere general, material şi teritorial este competentă potrivit art. 714 Cod de Procedură Civilă să judece prezenta cauză. În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, la 4 luni. Pune în vedere contestatoarei să depună la dosar dovada achitării sumei de 398,15 lei, reprezentând taxă de timbru, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Pune în vedere contestatoarei că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Cu cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Prorogă excepţiile, invocate de intimaţi prin întâmpinări, odată cu fondul. Amână cauza la data de 20.04.2017, termen dat în cunoştinţă părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 229 Cod procedură civilă. Cu cale de atacă odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Martie 2017.
Incheiere de sedinta din 30.03.2017