Dosar 5643/120/2011/a52 din 30.08.2017

contestaţie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5643/120/2011/a52
Data dosar:
30.08.2017
Instanta:
Tribunalul Dâmbovița
Departament:
Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
contestaţie
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.04.2019 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S2 - AMANARE
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite contestaţia şi, în consecinţă, anulează raportul nr. 580/9.08.2017. Dispune întocmirea unui nou raport, în care onorariul de succes al lichidatorului judiciar va fi diminuat cu suma de 2833,81 lei; cota de 2% distribuită UNPIR va fi diminuată cu 952,54 lei, iar cheltuielile de procedură stabilite în sarcina BRD GSG SA vor fi suportate din averea debitoarei. Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în prin punere soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi 23.04.2019.

    Hotarare 148/2019 din 23.04.2019
  • Sedinta din data de 16.04.2019 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S2 - AMANARE
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţara la 23.04.2019. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 16.04.2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2019
  • Sedinta din data de 09.04.2019 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S2
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la 16.04.2019. Pronuntata in sedinta publica

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2019
  • Sedinta din data de 12.03.2019 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S2
  • Amână cauza

    Admite, în parte, cererea de majorare a onorariului de expert, pentru suma de 1000 lei, în sarcina de plată a contestatoarei BRD GSG SA. Acordă termen pentru a da posibilitate contestatoarei să facă dovada achitării onorariului majorat de expert. Acordă termen la data de 9.04.2019, S2, pentru când se citează creditorii fără termen în cunoştinţă prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvenţă. Pronunţată în şedinţă publică la 12.03.2019.

    Incheiere de sedinta din 12.03.2019
  • Sedinta din data de 12.02.2019 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S2
  • Amână cauza

    Ia act că la data de 5.02.2019 s-a depus raportul de expertiză contabilă şi amână cauza pentru a da posibilitate părţilor să ia cunoştinţă de acesta. Dispune comunicarea raportului de expertiză către contestatoarea BRD GSG SA. Dispune comunicarea cererii de majorare a onorariului de expert către contestatoarea BRD GSG SA. Termen la data de 12.03.2019, S2, pentru când se citează creditorii fără termen în cunoştinţă prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvenţă. Pronunţată în şedinţă publică la 12.02.2019.

    Incheiere de sedinta din 12.02.2019
  • Sedinta din data de 04.12.2018 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S2
  • Amână cauza

    Amână cauza în vederea întocmirii raportului de expertiză contabilă. Emite adresă către contestatoarea BRD GSG SA pentru a depune la dosar, în original, dovada achitării onorariului provizoriu de expert şi pune în vedere acesteia să ia cunoştinţă de la dosar, de înscrisurile transmise de lichidatorul judiciar la solicitarea acesteia. Revine cu adresă la expertă pentru a depune la dosar raportul de expertiză dispus în cauză, urmând să-i fie comunicat numele expertului parte indicat de contestatoare. Termen la data de 12.02.2019, S2, pentru când se citează creditorii fără termen în cunoştinţă prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvenţă. Pronunţată în şedinţă publică la 4.12.2018.

    Incheiere de sedinta din 04.12.2018
  • Sedinta din data de 09.10.2018 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S2
  • Amână cauza

    Stabileşte în vederea efectuării expertizei contabile, următoarele obiective: 1-să se verifice dacă onorariul propus spre distribuire de lichidatorul judiciar a fost corect calculat, inclusiv din punct de vedere fiscal şi prin raportare la sumele atrase în procedură, care includ TVA, respectiv cota datorată UNPIR; 2-să se verifice toate documentele justificative care atestă cheltuielile cu paza bunului BRD GSG SA; 3-să se identifice cheltuielile de pază efectuate strict pentru bunul aflat în garanţia BRD, având în vedere că planul de pază cuprinde şi alte obiective de pază; 4-să se verifice dacă prin planurile de distribuire întocmite în procedura debitoarei respectiv Raportul financiar nr. 580/9.08.2017 şi planul de distribuire aferent, Raportul financiar 810/17.11.2017 şi planul de distribuire aferent, Raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare nr. 640/6.09.2018 şi planul de distribuire aferent) sunt sume care se suprapun şi dacă respectivele planuri evidenţiază corect toate încasările şi plăţile făcute în procedură; 5-să se verifice destinaţia sumelor avansate de lichidator şi modul de recuperare. Desemnează în vederea efectuării lucrării, pe doamna expert Brebene Marinela, cu un onorariu de 1000 lei, în sarcina de plată a contestatoarei BRD GSG SA. Admite solicitarea contestatoarei BRD GSG SA cu privire la participarea la efectuarea expertizei a unui expert parte. În vederea efectuării expertizei, va pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosarul cauzei toate extrasele de cont care să arate fluctuaţiile în perioada 17.09.2013 până în prezent, sens în care: Termen la data de 4.12.2018, S2, pentru când se citează creditorii prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvenţă. Pronunţată în şedinţă publică la 9.10.2018.

    Incheiere de sedinta din 09.10.2018
  • Sedinta din data de 25.09.2018 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S2 - AMANARE
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu expertiza contabilă solicitată de contestatoare. Termen cu citare părţi 9.10.2018, dată la care se va stabili expertul şi obiectivele. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere de sedinta din 25.09.2018
  • Sedinta din data de 18.09.2018 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S2 - AMANARE
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 25.09.2018

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.09.2018
  • Sedinta din data de 11.09.2018 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S2
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la 18.09.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2018
  • Sedinta din data de 05.06.2018 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S2
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a da posibilitate lichidatorului judiciar să ia cunoştinţă de notele de şedinţă depuse de contestatoare, în cuprinsul cărora a indicat şi temeiul de drept din care rezultă că lichidatorul judiciar şi-a imputat, în mod greşit onorariul, la sumele cu TVA. Amână cauza la 11.09.2018, pentru când contestatoarea BRD GSG SA, creditoarea AJFP Dâmboviţa şi lichidatorul judiciar au termen în cunoştinţă, urmând a fi citaţi ceilalţi creditori prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvenţă. Pronunţată în şedinţă publică la 5.06.2018.

    Incheiere de sedinta din 05.06.2018
  • Sedinta din data de 08.05.2018 la ora 13:00

    Complet: Sindic - S2
  • Amână cauza

    Emite adresă către AJFP Dâmboviţa, pentru a preciza dacă în legătură cu onorariul lichidatorului judiciar, se acordă procentul de 5 % şi pentru sumele recuperate în procedură, ce vizează bunurile care au fost aduse în patrimoniul debitoarei, urmare a acţiunilor în anulare promovate de Comitetul Creditorilor, respectiv ce s-a avut în vedere prin sintagma „sume recuperate în cadrul procedurii”, ( dacă sunt vizate sumele recuperate de lichidatorul judiciar sau şi sumele recuperate datorită acţiunilor promovate de Comitetul Creditorilor ). Pune în vedere reprezentantei contestatoarei să indice temeiul de drept din care rezultă că lichidatorul judiciar şi-a imputat, în mod greşit, onorariul la sumele cu TVA. Amână cauza la 5.06.2018, pentru când contestatoarea BRD GSG SA şi lichidatorul judiciar au termen în cunoştinţă, urmând a fi citaţi creditori prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvenţă. Pronunţată în şedinţa publică din 8.05.2018.

    Incheiere de sedinta din 08.05.2018
  • Sedinta din data de 10.04.2018 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S2
  • Amână cauza

    Amână pentru a da posibilitate reprezentantului creditoarei BRD GSG SA şi lichidatorului judiciar să depună la dosar înscrisurile rezultate din dezbateri, apreciate ca fiind necesare în soluţionarea cauzei. Amână cauza la 8.05.2018, ora 13, pentru când contestatoarea BRD GSG SA şi lichidatorul judiciar au termen în cunoştinţă, urmând a fi citaţi creditori prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvenţă. Pronunţată în şedinţa publică din 10.04.2018.

    Incheiere de sedinta din 10.04.2018
  • Sedinta din data de 13.02.2018 la ora 11:00

    Complet: Sindic - S2
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru a da posibilitate reprezentantei creditoarei BRD GSG SA să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar din partea lichidatorului judiciar, respectiv pentru citarea celorlalţi creditori prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvenţă. Amână cauza la data de 10.04.2018, S2, sala 7, etaj 3, pentru când contestatoarea BRD GSG SA şi lichidatorul judiciar au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 13.02.2018.

    Incheiere de sedinta din 13.02.2018
  • Sedinta din data de 12.12.2017 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S2
  • Amână cauza

    Emite adresă către lichidatorul judiciar pentru a depune la dosar toate documentele justificative ale creanţei societăţii de pază, respectiv facturile şi actele anexă facturilor, care justifică prestarea serviciilor de către societatea de pază - planul de pază şi pontajul persoanelor care au exercitat efectiv paza, respectiv să întocmească un raport amănunţit privind toate cheltuielile care intră în noţiunea largă de cheltuieli de procedură, urmând să fie ataşat în prezentul dosar, dacă a fost deja întocmit în celelalte dosare privind debitoarea. Pune în vedere reprezentatei contestatoarei să formuleze în scris cererea de probe şi să o transmită lichidatorului judiciar pentru a avea cunoştinţă de aceasta. Amână cauza la data de 13.02.2018, S2, sala 7, etaj 3, ora 11, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 12.12.2017.

    Incheiere de sedinta din 12.12.2017
  • Sedinta din data de 24.10.2017 la ora 9:00

    Complet: Sindic - S2
  • Amână cauza

    Ia act că la data de 19.10.2017 s-a depus întâmpinare din partea lichidatorului judiciar. Dispune comunicarea întâmpinării depusă de lichidatorul judiciar către contestatoare, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acesteia. Amână cauza la data de 12.12.2017, S2, sala 7, etaj 3, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 24.10.2017.

    Incheiere de sedinta din 24.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD