G*** A** I********* - L********* J******* A* S* P******* S**
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** C******
PârâtA************ F********* P****** V***** -
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC PODGORIA SRL – în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta D******* G******* R******** A F********* P****** C****** şi în consecinţă: Anulează în parte Decizia privind soluţionarea contestaţiei nr. 245/19.04.2017 şi Decizia de impunere nr. F-VL 7/31.01.2017, în ceea priveşte T.V.A. suplimentar de plată în cuantum de 36.055 lei, stabilit în mod nelegal în sarcina reclamantei. Menţine în rest actele administrativ–fiscale contestate, în ceea ce priveşte T.V.A. suplimentar de plată, în cuantum de 17.432 lei, precum şi impozitul pe venituri din dividende suplimentar de plată, în cuantum de 16.179 lei. Obligă reclamanta la plata către expertul judiciar Burcea Gavrilă a sumei de 1.700 lei, cu titlu de diferenţă onorariu definitiv încuviinţat expertului. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 martie 2019.
Hotarare 501/2019 din 27.03.2019Amână pronunţarea la data de 27.03.2019 pentru a da părţilor posibilitatea să formuleze concluzii scrise
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2019amânat pentru a se achita dioferenţa de onorariu definitiv pentru expertiză
Incheiere de sedinta din 22.01.2019Admite obiecţiunile la raportul de expertiză., Se va emite adresă către expertul desemnat.
Incheiere de sedinta din 13.11.2018lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 18.09.2018Se va reveni cu adresă către reclamantă prin administratorul judiciar pentru a depune dovada achitării onorariului provizoriu pentru expertiză în cuantum de 1000 lei, în caz contrar urmând a se proceda la suspendarea judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 05.06.2018Dispune efectuarea probei cu expertiză contabilă. Stabileşte onorariu provizoriu de 1000 lei în sarcina reclamantei
Incheiere de sedinta din 24.04.2018se va cita reclamanta prin lichidator judiciar
Incheiere de sedinta din 27.02.2018