Dosar 5677/62/2017 din 02.10.2017

deschiderea procedurii la cererea debitorului


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5677/62/2017
Data dosar:
02.10.2017
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
deschiderea procedurii la cererea debitorului
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Urmatoarea sedinta in data de 19.04.2023 la ora 12:00

    Complet: CI5-MA
  • Sedinta din data de 25.01.2023 la ora 12:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Stabileşte termen administrativ de control la data de 19.04.2023, CI5 -MA, ora 12:00, Camera de consiliu, pentru continuarea operaţiunilor de lichidare a patrimoniului debitoarei. Fără prezenţa părţilor. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar raportul de activitate, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului stabilit, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare, în caz de neconformare. De asemenea, să comunice la dosar dovada publicării raportului în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în condiţiile prevăzute la art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.

    Rezolutie din 25.01.2023
  • Sedinta din data de 19.10.2022 la ora 14:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Pentru continuarea operaţiunilor de lichidare a patrimoniului debitoarei, acordă termen de control la 25.01.2023/MA.

    Incheiere de sedinta din 19.10.2022
  • Sedinta din data de 27.04.2022 la ora 12:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    În vederea continuării măsurilor de valorificarea bunurilor identificate în averea debitoarei conform hotărârii AGC, faţă de cele prezentate de lichidator prin raportul depus, acordă termen de control la 19.10.2022 MA.

    Incheiere de sedinta din 27.04.2022
  • Sedinta din data de 16.02.2022 la ora 14:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a activelor identificate în averea debitoarei, acordă termen de control la 27.04.2022 MA.

    Incheiere de sedinta din 16.02.2022
  • Sedinta din data de 20.10.2021 la ora 14:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    În vederea continuării procedurii de valorificare a bunurilor identificate în averea debitoarei şi efectuarea de propuneri privind valorificarea, acordă t. la data de 16.02.2022 MA.

    Incheiere de sedinta din 20.10.2021
  • Sedinta din data de 16.06.2021 la ora 14:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa raportului de activitate şi Pentru continuarea demersurilor de valorificare a activelor identificate în averea debitoarei, acordă termen de control la 20.10.2021 MA.

    Incheiere de sedinta din 16.06.2021
  • Sedinta din data de 28.04.2021 la ora 14:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor identificate în averea debitoarei, acordă termen de control la 16.06.2021 MA.

    Incheiere de sedinta din 28.04.2021
  • Sedinta din data de 17.02.2021 la ora 14:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    În vederea continuării măsurilor de lichidare a patrimoniului debitoarei, acordă termen de control la 28.04.2021 MA.

    Incheiere de sedinta din 17.02.2021
  • Sedinta din data de 04.11.2020 la ora 14:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Pentru continuarea măsurilor de lichidare a patrimoniului debitoarei, acordă termen de control la 17.02.2021 MA.

    Incheiere de sedinta din 04.11.2020
  • Sedinta din data de 03.06.2020 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Termen preschimbat

    în temeiul art. 59 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, se stabilesc următoarele: - se fixează termen de control la data de: 03.06.2020, camera de consiliu, ora 14:00;

  • Sedinta din data de 03.06.2020 la ora 14:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Pentru continuarea măsurilor de lichidare a patrimoniului debitoarei, acordă termen de control la data de: 04.11.2020, camera de consiliu, ora 14:00;

    Incheiere de sedinta din 03.06.2020
  • Sedinta din data de 19.02.2020 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru continuarea măsurilor de lichidare a patrimoniului debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 19.02.2020
  • Sedinta din data de 06.11.2019 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    În vederea continuării măsurilor de valorificarea bunurilor identificate în averea debitoarei conform hotărârii AGC, faţă de cele prezentate de lichidator prin raportul depus.

    Incheiere de sedinta din 06.11.2019
  • Sedinta din data de 29.05.2019 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificarea bunurilor identificate în averea debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 29.05.2019
  • Sedinta din data de 06.03.2019 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificarea bunurilor identificate în averea debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 06.03.2019
  • Sedinta din data de 14.11.2018 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru evaluarea bunurilor identificate în averea debitoarei şi stabilirea modalităţii de valorificare.

    Incheiere de sedinta din 14.11.2018
  • Sedinta din data de 06.06.2018 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru desemnarea evaluatorului şi întocmirea raportului de evaluare a bunurilor identificate în averea debitoarei.

    Incheiere de sedinta din 06.06.2018
  • Sedinta din data de 07.03.2018 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru identificarea, inventarierea şi evaluarea bunurilor societăţii debitoare.

    Incheiere de sedinta din 07.03.2018
  • Sedinta din data de 13.12.2017 la ora 11:00

    Complet: CI5-CC
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de debitoarea WOODMAN SRL pentru deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei . În temeiul art.71 alin 1 din Legea privind procedura insolvenţei, Constata ca debitoarea se afla in stare de insolvenţa si in situaţia prevăzută de art.66 din Legea nr.85/2014 şi deschide faţă de aceasta procedura simplificată de insolvenţă. In baza art.45 alin. 1 lit. d , art. 73 si art. 145 din Legea nr.85/2014 numeşte lichidator provizoriu CENŢU SPRL, care va exercita atribuţiile prevăzute de art.63;55, 97 al.1; 106, 146 al.3 si 147 al.3 din Legea nr.85/2014. Dispune dizolvarea societăţii şi ridicarea dreptul de administrare al debitorului de la data pronunţării prezentei. Dispune ca in termen de maximum 10 zile de la data pronunţării prezentei sa se realizeze predarea gestiunii averii debitorului către lichidator, precum şi a tuturor documentelor si informaţiilor debitorului . Dispune ca lichidatorul desemnat sa procedeze la notificarea prezentei debitorului, tuturor creditorilor debitorului, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru efectuarea menţiunii, in condiţiile art.99 si art.146 al.1 din Legea nr.85/2014, precum şi publicarea in Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune ca in termen de maximum 10 zile de la deschiderea procedurii debitorul să depună la dosarul cauzei toate actele şi informaţiile prevăzute de art. 67 alin.1 din lege. În baza art.39 din Legea nr.85/2014 dispune deschiderea unui cont bancar al debitorului de către lichidator; toate plăţile se vor face pe baza de dispoziţie emisă de lichidator pentru cheltuielile aferente procedurii. În termen de 10 zile de la primirea notificării creditorii pot depune opoziţii la deschiderea procedurii. Stabileşte termenul pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor data de 26.01.2018, termenul limită pentru verificarea creanţelor si pentru întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor debitorului data de 05.02.2018, termenul limită pentru întocmirea tabelului definitiv al creanţelor debitorului data de 20.02.2018 si prima adunare a creditorilor debitorului la data de 09.02.2018. Lichidatorul desemnat va proceda de îndată la punerea de sigilii asupra bunurilor din averea debitorului conform art.151 al.1 din Legea nr.85/2014, cu excepţia bunurilor enumerate la alin.3 al aceluiaşi articol şi la realizarea operaţiunilor de lichidare a averii debitorului. Se va face şi aplicarea art.151 al.4 din Legea nr.85/2014. Stabileşte termen de judecată 07.03.2018, Sala T5, ora 11 Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare pentru debitor ?i de opozi?ie pentru creditori, conform art.71 al.2 din Legea nr.85/2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.12.2017.

    Hotarare intermediara 1478/2017 din 13.12.2017
  • Sedinta din data de 11.10.2017 la ora 11:00

    Complet: CI5-CC
  • Amână cauza

    Anulează ca netimbrată cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de debitoarea Woodman SRL. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.10.2017.

    Hotarare 1128/2017 din 11.10.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD