C***** Ş*****
ReclamantD****** S***** S****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamanta C***** Ş*****, împotriva pârâtului Dimofte Silviu – Sorin, reprezentat de către Sindicatul Liber al Salariaţilor din Primăria Municipiului Timişoara şi din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, şi în consecinţă: Obligă pârâtul la restituirea sumei de 8513 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit, în perioada octombrie 2014 – iunie 2016, actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda de referinţă stabilită de Banca Naţională a României, până la data plăţii efective. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, prin depunerea cererii de apel la Tribunalul Arad în termen de 10 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 10 ianuarie 2018.
Hotarare 10/2018 din 10.01.2018Termen la 10.01.2018, pentru ca reclamanta să se conformeze celor dispuse în sarcina sa la acest termen de judecată, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei.
Incheiere de sedinta din 06.12.2017