B***** A********
CondamnatÎndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei sentinţei penale nr. 843/2017 din 4.09.2017 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 5719/221/2017 în sensul că termenul de contestaţie este de 3 zile de la comunicare. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.09.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.09.2017Admite cererea formulată de condamnatul B***** A******** şi în consecinţă: În baza art. 597, 598 alin. 1 lit. d C.p.p. deduce din pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 227/2013 a Judecătoriei Brezoi şi perioada de timp executată de condamnat de la 5.10.2013 la 21.11.2013. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe în evidenţele locului de deţinere şi pe mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 446/2013 al Judecătoriei Brezoi emis la data de 5.03.2014. Stabileşte în sarcina MJ şi în favoarea Biroului de Avocaţi Deva plata sumei de 130 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu. Cheltuielile judiciare în sumă de 150 lei rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 4.09.2017.
Hotarare 843/2017 din 04.09.2017