C***** I******* P*** P*****
PetentB*** B*******
IntimatAdmite cererea formulată de petenta C***** I******* P*** P*****, în contradictoriu cu intimatul B*** B*******, şi în consecinţă: Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 2000 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenţie seria PA nr. 0448384/11.05.2012 întocmit de Postul de Poliţie Iacobeni, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 175 ore, în următoarele domenii: efectuarea şi întreţinerea curăţeniei în parcuri, cimitire - eroi, zone verzi; asigurarea curăţeniei pe drumurile publice precum şi pe aleile de acces pietonal şi auto; acţiune de deszăpezire pe trotuare; întreţinerea locurilor de agrement; activităţi în folosul grădiniţelor şi al şcolilor; alte activităţi considerate utile în funcţie de necesităţi şi de potenţialul contravenientului. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei hotărâri. În caz de formulare a căii de atac cererea se depune la Judecătoria Agnita. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23 Februarie 2018.
Hotarare 57/2018 din 23.02.2018Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea hotărârii la data de 23.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2018Amână cauza la data de 22.02.2018 pentru când se citează petenta cu men?iunea să indice noul domiciliu al intimatului, sub sancţiunea suspendării cauzei.
Incheiere de sedinta din 18.01.2018amână cauza la data de 18.01.2018, având în vedere lipsa de procedură cu intimatul.
Incheiere de sedinta din 14.12.2017Având în vedere lipsa de procedură în cauză, amână judecarea pricinii la data de 14.12.2017 pentru când se vor face verificări pe portalul DEPABD privind adresa actuală a intimatului.
Incheiere de sedinta din 02.11.2017