D***** M******
InculpatD***** D***** M*****
InculpatD***** I**** N******
InculpatA********* 1
Parte civilăA********* 2
Parte civilă1. În baza art.396 alin.5 Cod procedură penală, raportat la art.16 alin.1 lit.a Cod procedură penală, achită pe inculpatul Dobrin Ionu?-Nicu?or, sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de trafic de minori, prevăzută de art. 211 al. 1 şi 2 lit. a Cod penal (persoana vătămată Anonimizat 3u?-Daniel). În temeiul art.52 alin. 3 Cod penal, raportat la art. 221 alin. 3 Cod penal, condamnă inculpatul Dobrin Ionu?-Nicu?or la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art.210 al. 1 lit. a şi b Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, condamnă inculpatul Dobrin Ionu?-Nicu?or la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare. Aplică inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d), f) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica în orice fel cu persoanele vătămate Anonimizat 3 ?i T M ori de a se apropia de ace?tia , pe o durată de 5 (cinci) ani. În baza art.65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor sus-men?ionate. În baza art.39 alin.1 lit.b Cod penal aplică inculpatului Dobrin Ionu?-Nicu?or pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 8 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 4 (patru) ani ?i 8 (opt) luni închisoare, ce se va executa în regim de deten?ie. În baza art.72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata re?inerii ?i a arestării preventive, în perioada 09.02.2017-13.04.2019. În baza art.45 alin.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d), f) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica în orice fel cu persoanele vătămate Anonimizat 3 ?i T M ori de a se apropia de ace?tia, pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale a închisorii sau considerarea acesteia ca executată. În baza art.45 alin.5 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d), f) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica în orice fel cu persoanele vătămate Anonimizat 3 ?i T M ori de a se apropia de ace?tia , de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii. În baza art.399 alin.1 Cod proc.penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul Dobrin Ionu?-Nicu?or prin încheierea din data de 11.04.2019, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.5727/63/2017/a12, definitivă prin necontestare la data de 13.04.2019. 2. În baza art.396 alin.5 Cod procedură penală, raportat la art.16 alin.1 lit.c Cod procedură penală, achită pe inculpatul Dobrin Daniel-Marian, sub aspectul săvâr?irii infrac?iunii de trafic de minori, prevăzută de art. 211 al. 1 şi 2 lit. a Cod penal (persoană vătămată A********* 2). În temeiul art.52 alin. 3 Cod penal , raportat la art. 221 alin. 3 Cod penal, condamnă inculpatul Dobrin Daniel-Marian la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art.210 al. 1 lit. a şi b Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, condamnă inculpatul Dobrin Daniel-Marian la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare. Aplică inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d), f) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica în orice fel cu persoanele vătămate Anonimizat 3 ?i T M ori de a se apropia de ace?tia, pe o durată de 5 (cinci) ani. În baza art.65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor sus-men?ionate. Constată că infrac?iunile ce fac obiectul prezentei judecă?i au fost săvâr?ite de inculpatul Dobrin Daniel-Marian în concurs cu infrac?iunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, cu executare în regim de deten?ie, prin sentin?a penală nr.3119/05.10.2017, pronun?ată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.11707/215/2017, definitivă prin decizia penală nr.207/19.02.2018 a Cur?ii de Apel Craiova În baza art.39 alin.1 lit.b Cod penal contope?te pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 8 luni închisoare, cu executare în regim de deten?ie, aplicată prin sentin?a penală nr.3119/05.10.2017, pronun?ată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.11707/215/2017, definitivă prin decizia penală nr.207/19.02.2018 a Cur?ii de Apel Craiova ?i aplică inculpatului Dobrin Daniel-Marian pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 10 luni ?i 20 de zile închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), pedeapsa rezultantă fiind de 4 ani, 10 luni ?i 20 de zile închisoare, ce se va executa în regim de deten?ie. În baza art.72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata re?inerii, arestării preventive ?i pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentin?a penală nr.3119/05.10.2017, pronun?ată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.11707/215/2017, definitivă prin decizia penală nr.207/19.02.2018 a Cur?ii de Apel Craiova, executată, în perioada 09.02.2017-13.04.2019. În baza art.45 alin.1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d), f) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica în orice fel cu persoanele vătămate Anonimizat 3 ?i T M ori de a se apropia de ace?tia, pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale a închisorii sau considerarea acesteia ca executată. În baza art.45 alin.5 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d), f) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica în orice fel cu persoanele vătămate Anonimizat 3 ?i T M ori de a se apropia de ace?tia, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii. În baza art.399 alin.1 Cod proc.penală, menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul Dobrin Daniel-Marian prin încheierea din data de 11.04.2019, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.5727/63/2017/a 12, definitivă prin necontestare la data de 13.04.2019. 3. În temeiul art.211 al. 1 şi 2 lit. a Cod penal condamnă inculpatul D***** M****** la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare (persoana vătămată A********* 2). Aplică inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d), f) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte func?ii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerci?iul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica în orice fel cu persoana vătămată A********* 2 ori de a se apropia de aceasta, pe o durată de 5 (cinci) ani. În baza art.65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor sus-men?ionate. În temeiul art.52 alin. 3 Cod penal, raportat la art.221 alin. 3 Cod penal, condamnă inculpatul D***** M****** la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art.210 al. 1 lit. a şi b Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, condamnă inculpatul D***** M****** la pedeapsa de 7 (?apte) ani închisoare. Aplică inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d), f) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica în orice fel cu persoanele vătămate Anonimizat 3 ?i T M ori de a se apropia de ace?tia, pe o durată de 5 (cinci) ani. În baza art.39 alin.1 lit.b Cod penal aplică inculpatului D***** M****** pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 20 de luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), pedeapsa rezultantă fiind de 8 (opt) ani ?i 8 (opt) luni închisoare, ce se va executa în regim de deten?ie. În baza art.72 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D***** M****** durata re?inerii ?i a arestării preventive, în perioada 09.02.2017-13.04.2019. În baza art.45 alin.2 ?i alin.3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d), f) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica în orice fel cu persoanele vătămate Anonimizat 3, T M ?i A********* 2, ori de a se apropia de ace?tia, pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale a închisorii sau considerarea acesteia ca executată. În baza art.45 alin.5 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), d), f) ?i n) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerci?iul autorităţii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica în orice fel cu persoanele vătămate Anonimizat 3 , T M ?i A********* 2, ori de a se apropia de ace?tia, pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale a închisorii sau considerarea acesteia ca executată. În baza art.399 alin.1 Cod proc.penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul D***** M****** prin încheierea din data de 11.04.2019, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.5727/63/2017/a 12, definitivă prin necontestare la data de 13.04.2019. Admite ac?iunea civilă exercitată de partea civilă Anonimizat 3, sens în care obligă inculpa?ii, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 15.000 de lei, cu titlu de daune morale, precum ?i a sumei de 30.000 de lei, cu titlu de daune materiale. Admite în parte ac?iunea civilă exercitată de partea civilă T M, sens în care obligă inculpa?ii , în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 35.000 de lei, cu titlu de daune morale. Admite în parte ac?iunea civilă exercitată de partea civilă A********* 2, sens în care obligă inculpatul D***** M****** la plata către partea civilă a sumei de 35.000 de lei, cu titlu de daune morale. Respinge ca neîntemeiată ac?iunea civilă formulată în numele persoanei vătămate Anonimizat 3u? Daniel. În temeiul art.274 alin.2 C.p.p. obligă pe fiecare dintre inculpa?i la plata către stat a sumei de 3000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Conform art.275 alin.6 Cod proc.penală cheltuielile privind apărătorii din oficiu rămân în sarcina statului (868 de lei -av. din oficiu desemnat inculpatului D***** M******-delega?ie pentru asisten?ă judiciară obligatorie nr.5551/2019; în baza art.81 alin.3 din Legea nr.51/1995 rep. se va majora onorariul cuvenit apărătorilor din oficiu desemna?i persoanelor vătămate Anonimizat 3, T M, A********* 2 ?i Anonimizat 3ut Daniel, de la 195 de lei la 470 de lei-delega?ii pentru asisten?ă judiciară obligatorie nr.1679/2018, nr.1677/2018, nr.3562/2018 ?i nr.8962/2018). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?a publică din 04.06.2020.
Hotarare 236/2020 din 04.06.2020În temeiul art.391 alin. 2 Cod de procedură penală, amână pronunţarea la data de 04.06.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronun?ată în şedinţa publică din 21.05.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.05.2020În temeiul art.391 alin. I Cod de procedură penală deliberarea ?i pronun?area vor avea loc la data de 21.05.2020, pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronun?ată în ?edin?a publică din 11.05.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.05.2020Faţă de lipsa inculpaţilor, stabileşte termen la data de 11.05.2020.
Incheiere de sedinta din 07.05.2020Stabileşte termen la data de 07.05.2020 pentru când părţile au termen în cuno?tinţă.
Incheiere de sedinta din 26.03.2020În temeiul art.100 alin.4 lit.b Cod proc.penală respinge cererea de probatorii formulată de către inculpatul D***** M******. În temeiul art.386 Cod proc.penală dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu (a?a cum a fost remediat prin referatul nr.1058/D/II-1/2017), după cum urmează: -pentru inculpatul D***** M******, din infrac?iunile : de trafic de persoane (două fapte), trafic de minori şi participaţie improprie la infracţiunea de corupere sexuală a minorilor, fapte prev. de art. 210 al. 1 lit. a şi b Cod penal, art. 211 al. 1 şi 2 lit. a Cod penal şi art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 221 alin. 3 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 al. 1 şi 2 Cod penal , în infrac?iunile de trafic de persoane, prev. de art. 210 al. 1 lit. a şi b Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, trafic de minori, prevăzută de art. 211 al. 1 şi 2 lit. a Cod penal şi participa?ie improprie la infrac?iunea de corupere sexuală a minorilor, prevăzută de art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 221 alin. 3 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 al. 1 şi 2 Cod penal. -pentru inculpatul D***** D***** M*****, din infracţiunile: de trafic de persoane (două fapte), trafic de minori şi participa?ie improprie la infracţiunea de corupere sexuală a minorilor, fapte prev. de art. 210 al. 1 lit. a şi b Cod penal, art. 211 al. 1 şi 2 lit. a Cod penal şi art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art.221 alin.3 Cod penal toate cu aplicarea art.38 al. 1 şi 2 Cod penal, în infrac?iunile de trafic de persoane, prev. de art. 210 al. 1 lit. a şi b Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, trafic de minori, prevăzut de art.211 al. 1 şi 2 lit. a Cod penal şi participa?ie improprie la infrac?iunea de corupere sexuală a minorilor, prevăzută de art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 221 alin. 3 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 al. 1 şi 2 Cod penal. -pentru inculpatul Dobrin Ionu? Nicu?or, din infrac?iunile de trafic de persoane (două fapte), trafic de minori şi participa?ie improprie la infrac?iunea de corupere sexuală a minorilor, fapte prev. de art. 210 al. 1 lit. a şi b Cod penal, art. 211 al. 1 şi 2 lit. a Cod penal şi art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 221 alin. 3 Cod penal toate cu aplicarea art. 38 al. 1 şi 2 Cod penal, în infrac?iunile de trafic de persoane, prev. de art. 210 al. 1 lit. a şi b Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, trafic de minori, prevăzută de art. 211 al. 1 şi 2 lit. a Cod penal şi participa?ie improprie la infrac?iunea de corupere sexuală a minorilor, prevăzută de art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 221 alin. 3 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 al. 1 şi 2 Cod penal. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronun?ată în ?edin?a publică din 19.03.2020.
Incheiere de sedinta din 19.03.2020Amână pronun?area la data de 19.03.2020 cu privire la cererile inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice şi cererea de probatorii formulată de inculpatul D***** M******.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.03.2020Stabileşte termen pe fond la data de 26.03.2020, ora 11,00 pentru când inculpaţii au termen în cunoştinţă. Deliberarea ?i pronun?area cu privire la cererile inculpa?ilor de schimbare a încadrării juridice ?i cererea de probatorii formulată de inculpatul D***** M****** vor avea loc la data de 12.03.2020. Pronun?ată în ?edin?a publică din 27.02.2020.
Incheiere de sedinta din 27.02.2020Stabileşte termen la data de 27.02.2020, pentru când se citează martorii propuşi de inculpaţi şi se va crea dosar asociat în vederea verificării măsurii controlului judiciar.
Incheiere de sedinta din 13.02.2020Stabileşte termen la data de 13.02.2020, pentru când se citează partea vătămată Anonimizat 3 şi se emite mandat de aducere pe numele acestuia.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Stabileşte termen la data de 30.01.2020, pentru când se citează partea vătămată Anonimizat 3.
Incheiere de sedinta din 08.01.2020Stabileşte termen la data de 08.01.2020, ora 11,00 pentru când se citează martorii.
Incheiere de sedinta din 21.11.2019amână cauza la data de 21.11.2019, ora 11,00,pentru citarea martorilor.
Incheiere de sedinta din 24.10.2019amână cauza la data de 24.10.2019, ora 11,00,pentru citarea martorilor
Incheiere de sedinta din 26.09.2019faţă de lipsa martorilor, amână cauza şla data de 26.09.2019, ora 11,00 pentru citarea acestora cu mandate de aducere
Incheiere de sedinta din 12.09.2019Acordă termen la data de 12.09.2019, în vederea audierii martorilor propuşi.
Incheiere de sedinta din 20.06.2019Acordă termen la data de 20.06.2019, în vederea audierii martorilor, şi pentru lipsă apărare
Incheiere de sedinta din 06.06.2019Acordă termen la data de 06.06.2019, în vederea audierii primilor 6 martori
Incheiere de sedinta din 25.04.2019Acordă termen la data de 25.04.2019 pentru audiere inculpati si administrare probator
Incheiere de sedinta din 11.04.2019termen la C5
În baza art 64 alin 4 Cpp admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Elena Camelia Macamete, titular al completului de judecată C7. În baza art. 110. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti al Consiliului Superior al Magistraturii dispune repartizarea aleatorie a cauzei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.04.2019
Incheiere abtinere din 01.04.2019pentru lipsa de procedură cu partea civilă Anonimizat 3, acordă termen la 11.04.2019, ora 11.00
Incheiere de sedinta din 20.03.2019fata de lipsa procedurii de citare cu partea civilă Anonimizat 3 se va amâna cauza la data de 20.03.2019, ora 12,00.
Incheiere de sedinta din 06.03.2019pentru lipsa de apărare a inculpaţilor, pentru continuitatea completului de judecată şi faţă de Hot. Ad. Gen. nr. 3/27.02.2019, acordă termen la data de 06.03.2019 ora 12.30
Incheiere de sedinta din 28.02.2019repune cauza pe rol si fixeaza termen la data de 28.02.2019, ora 10.00, cu citarea partilor.
Incheiere de sedinta din 08.02.2019amână pronun?area la data de 08.02.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.02.2019Amână pronun?area la data de 06.02.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.01.2019Amână pronun?area la data de 23.01.2019, ora 12.00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2019Pentru repetarea adresei către IPJ Dolj cu men?iunea de a înainta la dosar fi?ele de cazier judiciar ale inculpa?ilor.
Incheiere de sedinta din 27.12.2018Amână judecarea cauzei pentru citarea cu mandat de aducere a ultimului martor.
Incheiere de sedinta din 19.12.2018PNTRU ADMINISTRAREA PROBATORIULUI.
Incheiere de sedinta din 13.12.2018Pentru administrarea probei testimoniale.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018Pentru citarea păr?ii civile Anonimizat 3UŢ DANIEL la noua adresă.
Incheiere de sedinta din 01.11.2018Faţă e lipsa de procedură.
Incheiere de sedinta din 04.10.2018acordă termen la 04.10.2018 ora 10.00, pentru lipsa de procedură cu p.c. Trandafir Marcela
Incheiere de sedinta din 28.06.2018acordă termen la 28.06.2018, pentru audierea persoanelor vatamate si a martorilor
Incheiere de sedinta din 31.05.2018Având în vedere lipsa martorului Marcu Marian dispune citarea acestuia inclusiv cu mandat de aducere şi proces-verbal de căutare la domiciliu şi citarea următorilor 5 martori conceptaţi în rechizitoriu.
Incheiere de sedinta din 03.05.2018Amână judecarea cauzei şi dispune citarea martorilor lipsă cu mandat de aducere şi proces-verbal de căutare la domiciliu.
Incheiere de sedinta din 05.04.2018Dispune citarea primilor 4 martori conceptaţi în rechizitoriu şi conceptarea în cauză a Direc?iei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Incheiere de sedinta din 08.03.2018Având în vedere lipsa de procedură cu partea civilă Trandafir Marcela dispune amânarea cauzei. Totodată, dispune conceptarea şi citarea în cauza a ANITP.
Incheiere de sedinta din 27.02.2018