I******* I****** E******* d********** l* C* B***** F*****
ReclamantS* P****** B*** R****** S*
PârâtJudecătoria Constanţa Secţia civilă Dosar nr. 5730/212/2017 Hot. 20 decembrie 2017 Respinge, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la restituirea sumelor de bani achitate în temeiul clauzelor al căror caracter abuziv se solicită a fi constatat, excepţie invocată de pârâtă, prin întâmpinare. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta IORDACHE IZABELA ELENA în contradictoriu cu pârâta PIRAEUS BANK ROMÂNIA S.A.. Constată caracterul abuziv al clauzei nr. 4 privitoare la comisionul de acordare din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. 140402J1160627879 din 07.08.2008 şi, pe cale de consecinţă, constată nulitatea absolută a acestei clauze. Repune părţile în situaţia anterioară, în sensul că obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 1142,50 franci elveţieni (echivalentul în lei la data plăţii), cu titlu de comision de acordare, la care se adăuga dobânda legală, calculată de la data încasării acestuia şi până la data restituirii efective către reclamantă. Respinge, ca neîntemeiate, celelalte capete principale de cerere. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial. Ia act de manifestarea de voinţă a pârâtei de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20 decembrie 2017.
Hotarare 14379/2017 din 20.12.2017Amână pronunţarea la data de 20.12.2017, când punerea soluţiei la dispoziţia părţilor se va face prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.12.2017Amână pronunţarea la data de 15.12.2017, când punerea soluţiei la dispoziţia părţilor se va face prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.12.2017Amână pronunţarea la data de 08.12.2017, când punerea soluţiei la dispoziţia părţilor se va face prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2017amână pronunţarea la data de 24.11.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2017Amână pronunţarea la data de 10.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2017pentru depunerea înscrisurilor solicitate
Incheiere de sedinta din 15.09.2017