S***** I**********
PetentI** D***
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul Stanca Ion Cătălin în contradictoriu cu intimatul I** D***, având ca obiect anularea procesului - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PDJX nr. 0108143 din data de 30.04.2017 Menţine dispoziţiile procesului verbal seria PDJX nr. 0108143 din data de 30.04.2017, întocmit de IPJ , ca fiind legale şi temeinice Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Filiaşi Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.03.2018
Hotarare 198/2018 din 28.03.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de avocat Tudorache George pentru petent. Dispune citarea petentului cu un exemplar al C.D. – ului pe care se află înregistrările video ale presupusei fapte, în vederea pregătirii apărării. Amână judecarea cauzei la data de 28 martie 2018, pentru când se va cita petentul, intimatul având termen în cunoştinţă în raport de prevederile art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă republicat. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 14 februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 14.02.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de avocat Tudorache George pentru petent. Amână judecarea cauzei la data de 14 februarie 2018, pentru când se va cita petentul, intimatul având termen în cunoştinţă în raport de prevederile art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă republicat. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 13 decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 13.12.2017Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri, iar pentru intimat încuviinţează proba cu planşa foto şi cu buletinul de verificare metrologică a aparatului radar. Respinge pentru petent proba testimonială. Din oficiu, dispune emiterea unei adrese către intimatul I.P.J. Dolj cu solicitarea de a se înainta la dosar înregistrările video filmate cu ocazia constatării presupusei contravenţii şi o copie lizibilă a procesului – verbal contestat. Dispune citarea petentului cu menţiunea de a depune la dosar originalul procesului – verbal de contravenţie contestat. Amână judecarea cauzei la data de 13 decembrie 2017, pentru când se va cita petentul, intimatul având termen în cunoştinţă în raport de prevederile art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă republicat. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 01 noiembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 01.11.2017Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul convenţional al petentului, avocat Tudorache George, pentru a-i da acestuia posibilitatea să se prezinte. Amână judecarea cauzei la data de 01 noiembrie 2017, pentru când se va cita petentul, intimatul având termen în cunoştinţă în raport de prevederile art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă republicat. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 20 septembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 20.09.2017