L**** E****
ReclamantC****** R*****
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată având ca obiect cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de către reclamanta L**** E**** în contradictoriu cu pârâtul C****** R*****. Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judeactă. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.08.2017.
Hotarare 3343/2017 din 25.08.2017Citarea prin publicitate a pârâtului C****** R*****. Numeşte curator special, prin tragere la sorţi, de pe lista curatorilor speciali comunicată de Baroul Suceava pe doamna avocat Duţuc Ancuţa. Stabileşte în sarcina reclamantei obligaţia de a plăti suma de 260 lei cu titlu de remuneraţie provizorie a curatorului special. Pune în vedere reprezrentantului convenţional al reclamantei să facă dovada achitării sumei de 260 lei reprezentând renumeraţia provizorie a curatorului special desemnat în cauză, doamna avocat Duţuc Ancuţa, sub sancţiunea suspendării judecăţii potrivit art.242 din Cod procedură civilă. Citarea pârâtului prin curator special av. Duţuc Ancuţa, la ultimul domiciliu cunoscut şi prin afişarea citaţiei la uşa instanţei şi pe portalul instanţelor de judecată, cu menţiunea de a se prezenta personal la interogatoriu sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 358 Cod procedură civilă. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună certificatul de naştere al minorului Coroamă Andreas şi să asigure prezenţa martorei a căror audiere o solicită la termenul de judecată următor, sub sancţiunea decăderii acesteia din dreptul de încuviinţare şi administrare a probei testimoniale. Prorogă verificarea competenţei de soluţionare a cauzei şi discutarea probatoriului. Amână judecarea cauzei la data de 25 August 2017, ora 11:00, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 August 2017.
Incheiere de sedinta din 09.08.2017