G****** R******* S**
ReclamantO** A*****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta G****** R******* S** împotriva pârâtului O** A*****. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.165,14 lei din care suma de 126,16 lei reprezintă servicii prestate, suma de 13,98 lei reprezintă penalităţi de întârziere şi suma de 1025 lei reprezintă despăgubiri reziliere contract. Respinge ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept, potrivit art. 1.031 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Cu drept de apel la Tribunalul Neamţ în termen de 30 de zile de la comunicare. Conform art. 471 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra Neamţ. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 29.11.2017.
Hotararecameraconsiliu5694/2017 din 29.11.2017Amână pronunţarea la data de 29.11.2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.11.2017Amână pronunţarea la data de 16.11.2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.11.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2017