A**** V*****
PetentI************ D* P****** A* J******** T********
IntimatRespinge plangerea contraventionala formulată de petentul A**** V***** în contradictoriu cu intimata I************ D* P****** A* J******** T********, ca neîntemeiată. Men?ine procesul-verbal de constatare si sanc?ionare a contravenţiei, ca fiind legal şi temeinic întocmit. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Alexandria. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.10.2018.
Hotarare 1991/2018 din 19.10.2018Amână pronunţarea la data de 19.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul petentului. Acordă termen de judecată la data de 12 octombrie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă
Incheiere de sedinta din 28.09.2018În temeiul disp. art. 258 rap. la art. 255 Cod procedură civilă încuviinţează pentru petent probele cu înscrisuri şi un martor şi pentru intimat probele cu înscrisuri şi înregistrarea video, apreciind că sunt admisibile potrivit legii şi pot duce la soluţionarea cauzei. Citarea martorului Ghiţă Corneliu. Acordă termen de judecată la data de 28 septembrie 2018, pentru când părţile au termen în cunoştinţă
Incheiere de sedinta din 25.05.2018Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de petent datorită unor probleme de ordin medical. Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 25.05.2018. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13.04.2018
Incheiere de sedinta din 13.04.2018Încuviinţează cererea de amânare formulată petent . Acordă termen de judecată la data de 13 aprilie 2018, pentru când se citează petentul.
Incheiere de sedinta din 09.02.2018