A**** S**** V* G*******
PetentÎn baza art. 587 Cod procedură penală raportat la art. 59 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat A.-SZABO G. aflat în Penitenciarul Bistriţa în executarea pedepsei de 23 ani închisoare, aplicată prin S.P. nr. 307/2002 a Tribunalului Cluj Napoca şi dispune în consecinţă liberarea condiţionată a petentului-condamnat. Stabileşte onorariu avocat oficiu de 130 lei pentru avocat Vrânceanu Mircea-Viorel, ce va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 12.09.2017.
Hotarare 1040/2017 din 12.09.2017- se va efectua adresă către Penitenciarul Bistriţa pentru a ne comunica dacă petentul a fost discutat în cadrul Comisiei de propuneri pentru liberări condiţionate
Incheiere de sedinta din 05.09.2017