H**** A****
ReclamantC*** T********** D* P***** B****** P*** R*********** L****
PârâtAdmite în parte contestaţia formulată de contestatoarea H**** A**** în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov, şi în consecinţă: Anulează deciziile nr. 317774/03.09.2015 privind acordarea pensiei anticipate parţiale şi 317774/07.01.2016 privind revizuirea pensiei anticipate parţiale, emise de Casa Teritorială de Pensii Braşov. Obligă intimata să emită o nouă decizie de pensionare prin care să valorifice perioada 21.06.1977 – 15.10.1990 ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă , în procent de 100% conform menţiunilor din certificatul nr. G 187 din 19.06.2012 eliberat de S.C. Uberum S.R.L. Brăila. Obligă intimata la plata diferenţelor de pensie recalculate, începând cu data de 20.07.2015, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, până la data plăţii efective. Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocaţial. Respinge restul pretenţiilor. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii de apel, aceasta se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 07.03.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 253/2018 din 07.03.2018Amână pronunţarea la data de 07.03.2018, urmând ca aceasta să se realizeze prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2018