O*** T**** E******
ReclamantO** P***** M******** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de către reclamantul O. T. E. în contradictoriu cu pârâta OMV P. M. SRL. Dispune anularea Deciziei de concediere nr. HR03/26.01.2016 emisă de către pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantului în postul deţinut anterior emiterii deciziei. Obligă pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, începând cu data emiterii deciziei de concediere şi până la reintegrarea efectivă. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale. Admite în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta – reclamantă reconvenţional OMV P. M. SRL în contradictoriu cu reclamantul – pârât reconvenţional O. T. E. Obligă reclamantul – pârât reconvenţional să plătească pârâtei – reclamantă reconvenţional suma de 42.383 lei reprezentând indemnizaţie de concediere. Respinge cererea de actualizare a sumei cu indicele de inflaţie, plata dobânzilor şi a celorlalte sume. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând onorariu avocaţial diminuat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 26.02.2018.
Hotarare 615/2018 din 26.02.2018Amână pronuntarea pentru data de 26.02.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.02.2018Amână pronunţarea pentru data de 12.02.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2018pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse.
Incheiere de sedinta din 18.12.2017pentru audiere martori
Incheiere de sedinta din 02.10.2017