U*************
ReclamantU************* P*** A********* D******
ReclamantS* F********* S**
PârâtRespinge excepţiile lipsei obiectului, lipsei procedurii prealabile şi a lipsei interesului. Admite excepţia tardivităţii. Respinge acţiunea ca fiind tardiv formulată. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 3856/2017 din 06.10.2017Amână pronunţarea pentru 6 octombrie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.10.2017Amână pronunţarea pentru 4 octombrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2017Constată că prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Suceava nr. 21/2017, au fost stabilite obiectele care se judecată cu prioritate în perioada vacanţei judecătoreşti, printre acestea se află şi litigiile privind achiziţiile publice cu cod de identificare 5850, doar în cazul procedurilor prevăzute de art. 49 din Legea nr. 101/2016, respectiv procedurile constând în contestaţii judiciare cu privire la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie. Având în vedere că în prezenta cauză s-a solicitat anularea unor contracte de achiziţie încheiate în anul 2015 şi plata unor sume de bani, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa constată că prezenta cauză nu se înscrie în rândul cauzelor care se judecă cu prioritate în perioada vacanţei judecătoreşti,
Incheiere de sedinta din 22.08.2017