O******** Ş*****
InculpatM********* F********* P****** - A****** N******** D* A*********** F******
Parte civilăÎn baza art.362 c.pr.pen. rap. la art.208 alin.5 Cod proc. penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul O******** Ş*****, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului O******** Ş*****, prin încheierea nr.282 pronunţată în camera de consiliu la data de 06.07.2017, în dosarul nr.5320/105/2017 de Tribunalul Prahova, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 10 noiembrie 2017 şi până la data de 8 ianuarie 2018, inclusiv. Dispune plata onorariului interpretului de limbă maghiară, doamna Arvay Tunde Annamaria Gabriela, pentru serviciile de traducere din limba română în limba maghiară în data de 10.11.2017, în intervalul orar 9,00 – 14,00, din fondurile Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10.11.2017 .
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 10.11.2017lipsă interpret, lipsă avocat
Incheiere de sedinta din 09.11.2017lipsă interpret
Incheiere de sedinta din 26.10.2017