Dosar 586/87/2017/a1 din 29.03.2017

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 586/87/2017/a1
Data dosar:
29.03.2017
Instanta:
Tribunalul Teleorman
Departament:
SECTIA PENALĂ
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.05.2017 la ora 08:30

    Complet: C 1 Camera Preliminara - Fond
  • admite cererea

    În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 390/P/2016 din 29.03.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, privind pe inculpatul Băsaru George, aflat sub control judiciar, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauză. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Băsaru George. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 09 mai 2017.

    61/2017 din 09.05.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD