M******* C*********
Condamnat CondamnatAdmite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la transferul persoanei condamnate M******* C*********. În temeiul art. 154 alin. 6 lit. a raportat la art. 155 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a fost modificată ?i completată, dispune recunoaşterea şi punerea în executare a: – sentinţei 342 din data de 20.05.2010 a Tribunalului Corec?ional din Dinant Belgia, definitivă la data de 20.06.2010, prin care persoana transferabilă M******* C********* a fost condamnată la pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare, pentru săvârşirea a 5 infrac?iuni de furt organizat sau armat, prevăzute de art. 461 şi art. 467 din Codul penal belgian, ce au ca şi corespondent în dreptul român săvârşirea a unei infracţiuni de furt calificat în formă continuată (cinci acte materiale) prevăzută de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. d, cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 41 alin. 1 şi art. 5 Codul penal – sentinţei 257 din data de 18.07.2012 a Tribunalului Corec?ional din Neufchateau Belgia, definitivă la data de 18.08.2012, prin care persoana transferabilă M******* C********* a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea a 14 infrac?iuni de furt organizat sau armat, prevăzute de art. 461 şi art. 467 din Codul penal belgian şi o infracţiune de participare la o grupare fondată în scopul de a atenta la persoane sau proprietăţi prin comiterea de crime, prevăzută de art. 322, 323 şi 324 Codul penal belgian, ce au ca şi corespondent în dreptul român săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (cincisprezece acte materiale) prevăzută de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. d, cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 41 alin. 1 şi art. 5Codul penal şi a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. 1, 3 cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 5 Codul penal. Dispune transferarea persoanei condamnate M******* C********* într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei totale de 5 ani şi 21 de luni închisoare, rezultate în urma cumulului aritmetic al pedepselor aplicate prin sentinţele penale mai sus menţionate. Deduce din pedeapsa totală de 5 ani şi 21 de luni închisoare, perioada reţinerii, a arestării preventive şi perioada executată de la 17.01.2012 la zi. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 400 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu se înaintează din fondul Ministerului Justiţiei în fondul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru persoana condamnată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.09.2017.
Hotarare 62/2017 din 18.09.2017Amână pronunţarea pentru data de 18.09.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.09.2017Amână pronunţarea pentru data de 15 septembrie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 septembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2017