S********* A******* M********* S**
CreditorS* D******** S**
DebitorAdmite cererea.Ordonă debitoarei să achite creditoarei, în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei, suma de 3.300 euro, echivalentul în lei la cursul valutar al BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea facturii nr. 4/A/31.05.2013, precum şi dobânda legală aferentă debitului principal, calculată de la data scadenţei facturii şi până la data plăţii integrale a debitului. Obligă debitoarea să plătească societăţii creditoare suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare, în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea în anulare se introduce şi se judecă la Judecătoria Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 01.09.2017.
Hotarare 2729/2017 din 01.09.2017În vederea deliberării, precum şi pentru a se acorda posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei conform art.396 C.pr.civilă, instanţa apreciază necesară amânarea pronunţării asupra hotărârii pentru data de 01.09.2017. În conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.2 C.pr.civ. pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.08.2017