V**** D**** + a*** 6 r*********
ReclamantP** F****** M******
ReclamantS***** V******
ReclamantS*** A***** P****
ReclamantB**** I*** V*****
ReclamantRespinge acţiunea civilă formulată de reclamanţii Valea Delia, Pop Florica Măriuţa, S***** V******, Sarb Ancuţa Paula, B**** I*** V*****, Costea Dorin Daniel, Seredan Pavel - toţi reprezentaţi prin Sindicatul Democratic Învăţământ Arad, în contradictoriu cu pârâtul Clubul copiilor Sebiş, Filiala Ineu, având ca obiect obligarea pârâtului la calculul şi plata, pe seama reclamanţilor, a diferenţelor de drepturi salariale reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite, ca urmare a calculării sporurilor şi indemnizaţiilor raportat la salariul de bază majorat conform art.unic alin.(2) din H.G. nr.38/2017; începând cu 01 ianuarie 2017 şi până la zi; sume actualizate până la data plăţii efective; precum şi obligarea la plata dobânzii legale. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, prin depunerea cererii de apel la Tribunalul Arad, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din 31 iulie 2018.
Hotarare 589/2018 din 31.07.2018Suspendă judecata cauzei în temeiul art. 411 alin. 1, pct. 1 C.pr.civ., prin acordul părţilor.
Incheiere suspendare din 13.12.2017