O****** R********** C********* D* P* L**** T********* A***
ReclamantI************ S**
PârâtA****** N******** D* A*********** F******
PârâtA*** A***
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin Director al ORC de pe lângă Tribunalul Alba, în contradictoriu cu pârâta SC I************ S**, ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE ALBA, şi A****** N******** D* A*********** F******, şi în consecinţă: Dispune radierea societăţii pârâte SC I************ S** din Registrul Comerţului şi înregistrarea menţiunii de radiere în Registrul Comerţului, comunicarea şi efectuarea publicităţii prezentei sentinţe în condiţiile prevăzute de lege. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul şi motivele de recurs se depun la Tribunalul Alba, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 decembrie 2017
Hotararecameraconsiliu55/2017 din 13.12.2017