S***** T* E******
InculpatInch. 243/MPJ/2017În baza art. 362 alin.2 Cod procedură penală, art. 208 alin. 4 Cod procedură penală rap. la art. 242 alin. 2 Cod procedură penală dispune înlocuirea măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea penală nr. 40/JDL/2017 a Judecătoriei Bistriţa, faţă de inculpatul SE trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, prev. şi ped. de art. 233 din Codul penal, furt calificat, prev. şi ped. de art. art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (două acte materiale) şi 12 infracţiuni de furt simplu, prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 din Codul penal, toate cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. 1 Cod penal şi a art. 38 alin. 1 din Codul penal, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 zile. În baza art. 215 alin. 1 C.pr.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Stoica Emilian trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IPJ Bistriţa-Năsăud, Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 C.pr.pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii: a) să nu părăsească localitatea Bistriţa decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; b) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În baza art. 215 alin. 4 C.pr.pen. supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar urmează a se realiza, în condiţiile legii, de către IPJ Bistriţa-Năsăud, Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. Potrivit art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.10.2017.
Incheiere finala dezinvestire 243/2017 din 25.10.2017