P******** A*****
Inculpat ContestatorM**** P****
Inculpat ContestatorI.În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală rap. la art. 206 Cpp, admite contestaţia formulată de către inculpatul M. P. împotriva Încheierii penale pronunţată la data de 6 aprilie 2017, în dosarul nr. 5994/99/2016/a3 al Tribunalului Iaşi, pe care o desfiinţează, în parte, doar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M. P., Rejudecând cauza, Înlătură dispoziţiile privind constatarea temeiniciei măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul M. P. trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă la omor calificat, prevăzută în art. 32 alin. (1) Cod penal raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. d) Cod penal şi tâlhărie calificată, prevăzută în art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal, aflat în prezent în Penitenciarul Iaşi. Înlătură dispoziţia privind menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului M. P., precum si cea privind respingerea cererii formulate de inculpatul M. P. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară. În temeiul prevederilor art. 242 Cod procedură penală admite cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, formulată de inculpatul M. P. şi, în consecinţă: În baza disp. art.362 alin.1 C.proc.pen. coroborat cu art. 242 alin. 2 Cod Procedură Penală, art. 218 Cod procedură penală raportate la art. 202 aliniatele 1, 2, 3, 4 litera d Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul M. P. în baza mandatului de arestare preventivă nr.63/UP/12.08.2016, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Dispune punerea în libertate a inculpatului M. P. din locul de deţinere, la rămânerea definitivă a prezentei, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 221 alin.1 C.p.p. impune inculpatului M. P. ca pe durata măsurii arestului la domiciliu, să nu părăsească imobilul în care locuieşte, din ..., fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art.221 alin.2 C.p.p. pe durata măsurii arestului la domiciliu impune inculpatului M**** P**** următoarele obligaţii: -să se prezinte la organul judiciar în faţa căruia se află cauza, ori de câte ori este chemat; -să nu ia legătura şi să nu comunice, direct sau indirect, personal sau prin persoane interpuse cu coinculpaţii P. A. şi C. A. C., cu persoanele vătămate L. C. şi L. F.-I., cu martorii cauzei:R. C., D. C., V. B., A. I., R. V., P. R. C., M. F., G. G., P. A., L. D., P. C., V. I., V. C.-I., cu părinţii, fraţii ori copiii inculpaţilor P. A. şi C. A. C., cu concubina inculpatului P. A., precum şi cu alte persoane ce pot/vor avea calitatea de martori în cauză. În baza art.221 alin.4 C.p.p. atrage atenţia inculpatului M. P. că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin prezenta, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Desemnează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi–Biroul Supravegheri Judiciare pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta în sarcina inculpatului M. P. Organul desemnat cu suspravegherea inculpatului verifică periodic respectarea măsurii şi a obligaţiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează, de îndată, organul judiciar în faţa căruia se află cauza. Copia prezentei încheieri se comunică inculpatului M. P., organului desemnat cu supravegherea, organului de poliţie în a cărui circumscripţie locuieşte inculpatul, respectiv Poliţia mun.Iaşi, Serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor Iaşi şi organelor de frontieră. Conform art. 407 alin. (1) Cod procedură penală, o copie a minutei se va comunica administraţiei locului de deţinere a inculpatului M. P. Menţine toate celalate dispoziţii ale încheierii contestate referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în contestaţia inculpatului M. P. rămân în sarcina statului. II.În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală rap. la art. 206 Cpp, , respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul P. A., împotriva Încheierii penale pronunţată la data de 6 aprilie 2017, în dosarul nr. 5994/99/2016/a3 al Tribunalului Iaşi. În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul contestator P. A. să plătească statului suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, onorariul de 130 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul P. A.(delegaţia nr.1320 din 12 aprilie 2017-avocat P. G.), rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă.
Hotarare 38/2017 din 13.04.2017Stabileşte pronunţarea în cauză la data de 13.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.04.2017