P******** T**** S**
DebitorO*****
IntimatA*******
CreditorÎnchide procedura insolvenţei debitorului SC P******** T**** S** Dispune radierea debitorului SC P******** T**** S** Sântana din evidenţele Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Arad. Descarcă pe administratorul judiciar SCP Falimvest SPRL şi toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, asociaţi. Aprobă onorariul în sumă de 1.385,33 lei+TVA şi dispune eliberarea acestei sume din fondul de lichidare. Dispune notificarea hotărârii creditorilor, Direcţia generală regională a finanţelor publice Timişoara - Administraţia judeţeană a finanţelor publice Arad, Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Arad pentru efectuarea menţiunii de radiere şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţa judecătorului sindic din data de 6.11.2018.
Hotarare 783/2018 din 06.11.2018T.6.11.2018 - Respinge cererea formulată de creditorul Direcţia generală regională a finanţelor publice Timişoara – Administraţia judeţeană a finanţelor publice Arad pentru intrarea în faliment. Pentru audierea creditorilor şi închiderea procedurii.
Incheiere de sedinta din 19.06.2018T.19.06.2018 - pentru ca administratorul judiciar să-şi exprime poziţia faţă de cererea înregistrată de către AJFP Arad şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 15.05.2018T.15.05.2018 - pentru audierea creditorilor şi închiderea procedurii.
Incheiere de sedinta din 13.03.2018T.13.03.2018 - ia act de întocmirea tabelului preliminar şi a tabelului definitiv; confirmă practicianul în insolvenţă şi onorariul acestuia potrivit adunării generale a creditorilor din data de 5.01.2018; pentru identificarea bunurilor şi evaluarea acestora; pentru convocarea adunării creditorior şi prezentarea raporutlui de evaluare şi pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 16.01.2018Admite cererea formulată de debitorul SC P******** T**** S** Sântana Deschide procedura generală a insolvenţei împotriva debitorului SC P******** T**** S** Sântana Menţine debitorului dreptul de administrare. Numeşte administrator judiciar provizoriu pe SCP Falimvest SPRL Arad care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.58 din Legea nr.85/2014; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaţiilor creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad în vederea efectuării menţiunii precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi conform art.100 din Legea nr.85/2014. Amână judecarea cauzei la data de 16.01.2018. Executorie. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va înregistra la Tribunalul Arad. Dată în camera de consiliu din data de 31.10.2017
Hotarare intermediara 314 din 31.10.2017