T*********** G****** I***** E*****
ReclamantO****** Ş******** A**** Î************ I**********
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta T*********** G****** I***** E***** S.R.L., cu privire la sentinţa civilă nr. 1609/2017 din data de 15.06.2017 emisă de Judecătoria Oradea în dosar nr. 5999/271/2017 Îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta ?i dispozitivul sentin?ei civile nr. 1609/2017 pronun?ată de Judecătoria Oradea la data de 15.06.2017 în dosarul nr. 5999/271/2017, în sensul că, în loc de: „II OLTEANU ŞTEFĂNIŢĂ-AURAŞ, se va citi corect: „II OLTEANU ŞTEFĂNIŢĂ-AURAŞ, Restul prevederilor rămân neschimbate. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea. Dată în cameră de consiliu ?i pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 23.11.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.11.2018Admite cererea formulată de reclamanta SC T*********** G****** I***** E***** SRL, în contradictoriu cu pârâta II OLTEANU ŞTEFĂNIŢĂ-AURAŞ, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1921,68 lei, reprezentând debit neachitat, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 996,48 lei. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Calea de atac se va înregistra la Judecătoria Oradea. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.06.2017.
Hotararecameraconsiliu1609/2017 din 15.06.2017TERMEN PRONUNTARE 15.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2017