U****** S*********** L***** D** Î*********** P************* I***
IntimatR****** I******
IntimatG******** C* P****** P******** N** 1* I***
ApelantAdmite apelul declarat de pârâta G******** C* P****** P******** N** 1* I*** împotriva sentinţei civile nr. 605/29.03.2017 pronunţate de Tribunalului Iaşi, sentinţă pe care o schimbă în parte. Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, formulată de U****** S*********** L***** D** Î*********** P************* I***, în numele şi pentru contestatoarea R****** I******, în contradictoriu cu intimata G******** C* P****** P******** N** 1* I***, având ca obiect anularea deciziei de reîncadrare nr. 278/01.08.2016 şi a actului adiţional nr. 114/01.08.2016, emise de intimată, obligarea intimatei să emită în folosul contestatoarei o nouă decizie de reîncadrare şi să achite contestatoarei diferenţa de drepturi salariale pentru perioada de la 01.08.2016 până la data emiterii noii decizii de reîncadrare. Păstrează celelalte dispoziţii care nu contravin prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată azi, 16.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 699/2017 din 16.11.2017Amână pronunţarea la data de 16.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.11.2017Amână pronunţarea la data de 09.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2017Repune cauza pe rol. Acordă termen la 02.11.2017, cu citarea părţilor. Se va solicita apelantei să depună la dosar modalitatea de calcul al salariului intimatei R****** I****** pe lunile iulie 2016 şi august 2016, precum şi înscrisuri din care să rezulte dacă intimata îşi desfăşoară sau nu activitatea în aceleaşi condiţii cu cele anterioare datei de 01.08.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.09.2017.
Incheiere de sedinta din 21.09.2017Amână pronunţarea la data de 21.09.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.09.2017Amână pronunţarea la data de 19.09.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.09.2017