E*** A***** S** P*** A************ D****** V*****
PârâtE*** A***** S**
PârâtI**** M*****
ReclamantU********* P********* I* R*********** S* L******** (** I* S***
PârâtC******* N**** S**
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul I**** M***** în contradictoriu cu pârâţii SC C******* N**** S** şi SC EUROARHIVE SRL, ambele prin administrator DĂRĂBAN VIOREL, şi în consecinţă: Obligă pârâtele, prin administrator DĂRĂBAN VIOREL să îi elibereze reclamantului adeverinţa pentru stabilirea pensiei prevăzută de Legea nr.263/2010 cu modificările ulterioare, referitoare la salariile nete şi sporul pentru lucru sistematic peste program încasate de reclamant în perioada 01.04.1984-15.04.1991, în calitate de mecanic auto în cadrul STAŢIEI DE TRANSPORT TEHNOLOGIC GREU CONSTANŢA, devenită ulterior SC TAR SA CONSTANŢA . Respinge acţiunea formulată de acelaşi reclamant împotriva pârâtei CC INSOL SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC TAR SA CONSTANŢA, ca nefondată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se poate depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ - Secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.10.2017 .
Hotarare 2150/2017 din 19.10.2017Pentru repetarea procedurii de citare cu pârâtele deţinătoare de arhivă SC "CORSARUL NEGRU" SRL şi SC "EURO ARHIVE" SRL, cu adrese în vederea comunicării relaţiilor solicitate şi pentru citarea administratorului Dărăban Viorel cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 21.09.2017Faţă de lipsa de procedură cu pârâta SC "CORSARUL NEGRU" SRL şi pentru lipsa rela?iilor solicitate de?inătorului de arhivă, respectiv SC "CORSARUL NEGRU" SRL şi SC "EURO ARHIVE" SRL.
Incheiere de sedinta din 17.08.2017Pentru administrarea probei cu rela?iile solicitate de?inătorului de arhive.
Incheiere de sedinta din 04.05.2017Faţă de lipsa de procedură cu societatea pârâtă.
Incheiere de sedinta din 09.03.2017