R****** M**** V*******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.1224/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia privind pe inculpatul R****** M**** V*******, trimis în judecata, în stare de libertate, pentru savârşirea infracţiunii de conducerea unui moped fara permis de conducere, conducerea unui moped neînmatriculat sau neînregistrat şi parasirea locului accidentului fapta prev şi ped de art. 335 alin.1, art. 334 alin.1 şi art. 338 alin.1 Cp, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul R****** M**** V*******, citarea acestuia, pentru termenul de judecată din data de 07.06.2017. Dispune emiterea unei adrese către IPJ Olt, în vederea comunicării fişei de cazier judiciar a inculpatului. În conformitate cu art.346 alin.1 teza a II-a C. proc. pen., dispune comunicarea prezentei încheierii inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12.05.2017.
Incheiere finala dezinvestire 48/2017 din 12.05.2017