P******** J******** C******
ReclamantP******* C****** V******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul P******** J******** C****** în contradictoriu cu pârâtul P******* C****** V******. Anulează Dispoziţia Primarului comunei Vâlcele nr.192/01.03.2017 pentru majorarea indemnizaţiei primarului, viceprimarului, a salariului de bază secretarului comunei, salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Vâlcele, precum ?i al consilierului primarului, începând cu luna februarie 2017. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Covasna. Pronunţată azi, 05.12.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1184/2017 din 05.12.2017Având nevoie de mai mult timp pentru a delibera, amână pronunţarea în cauză la data de 05 decembrie 2017, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.11.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 21 noiembrie 2017, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2017În vederea emiterii unei adrese către partea pârâtă.
Incheiere de sedinta din 15.09.2017