M***** C******* n** l* 0************** l** L*****
InculpatÎNCH.(minută) 12.12.2017 În baza art. 346 alin. (1) rap. la art. 342 C. proc. pen. constată competenţa materială şi teritorială a Judecătoriei Tecuci de a soluţiona prezenta cauză penală, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4713/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, privind pe inculpatul Majaru Cristian, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvâr?irea a două infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art. 335 alin. 1 C. penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 C. penal, precum şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Majaru Cristian. Cu drept de contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12.12.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara din 12.12.2017