S******* J******* D* U****** D****** T**** S******
ReclamantA**** I**
PârâtConstată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ DROBETA-TURNU SEVERIN în contradictoriu cu pârâtul A**** I**, având ca obiect pretenţii. Cu drept de a formula recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea se va depune la Judecătoria Drobeta Turnu Severin. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 18.10.2018.
Hotarare 4096/2018 din 18.10.2018Suspendă cauza.
Incheiere suspendare din 01.02.2018Se va cita reclamantul pt a preciza nr. dup în care s-au efectuat cercetări faţă de pârât pt agresiunea exercitată asupra numitului Avram Gheorghe la data de 19.10.2012, la dosarul cauzei fiind depusă o sentinţă dintr-un dosar în care au fost cercetate fapte din altă dată, sub sanctiunea suspendarii cauzei
Incheiere de sedinta din 07.12.2017Se citează pârâtul.
Incheiere de sedinta din 12.10.2017