A******** D* P********** A*** S** P***** N* 6** B* B***
ReclamantM****** D******
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă având ca obiect cerere cu valoare redusă formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari str. Patria, nr. 6 – 8, bl. 2 – 1, Arad în contradictoriu cu pârâtul M****** D******, şi pe cale de consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume: - 638,93 lei reprezentând cheltuieli comune de întreţinere aferente perioadei septembrie 2016 – februarie 2017, - 66,03 lei reprezentând penalităţi de 0,2%/zi de întârziere aferente perioadei septembrie 2016 – decembrie 2016, precum şi în continuare, începând cu data de 01.01.2017 şi până la plata efectivă a creanţei fără ca suma penalităţilor să depăşească valoarea creanţei principale, - 240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept numai de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Arad. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 21 iunie 2017.
5311/2017 din 21.06.2017