T****** N* N******
InculpatRespinge cererile formulate de inculpatul Tivadar Nicolae. În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 123/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, privindu-l pe inculpatul Tivadar Nicolae, -, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art.335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privindu-l pe inculpatul Tivadar Nicolae, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art.335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.10.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara2807/2017 din 11.10.2017Stabileşte pronunţarea pentru data de 11.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2017