L****** E***
InculpatS*** P**** R** F*** S*****
Parte vătămatăI. În baza art. 396 alin. 2 Cpp condamnă inculpatul L****** E***, în prezent deţinut în Penitenciarul Deva, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin.1 C.pen şi art. 43 alin.5 C.pen şi aplicarea art. 396 alin. (10) Cpp. (faptă săvârşită la data de 17.04.2015 în dauna persoanei vătămate S*** P**** R** F*** S*****). II. Constată că fapta pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta este concurentă cu faptele pentru care au fost aplicate inculpatului pedepsele contopite prin sentinţa penală nr. 404/2018 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă la 20.02.2018, sentinţă pe care o descontopeşte în pedepsele componente: - 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228, alin. 1 – art. 229, alin. 1, lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1 Cod penal, art. 43, alin. 5 Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. pe o durată de 1 an, respectiv pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, prin sentinţa penală nr. 1719/2017 a Judecătoriei Cluj Napoca definitivă la 13.11.2017; - 1 an, 2 luni şi 5 zile închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, prevăzută de art. 228, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1, art. 43, alin. 5 Cod penal, prin Sentinţa penală 378/21.10.2015 a Judecătoriei Turda, definitivă prin neapelare la data de 18.11.2015 (faptă comisă la 22.03.2014 în dauna persoanei vătămate Kaufland România SCS Filiala Turda); - 1 an închisoare, şi furt, prevăzută de art. 228, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1, art. 43 alin. 5 Cod penal, prin Sentinţa penală 378/21.10.2015 a Judecătoriei Turda, definitivă prin neapelare la data de 18.11.2015 (faptă comisă la 19.08.2014 în dauna persoanei vătămate Rewe Group România); - 3.000 lei amendă penală (300 zile x 10 lei/zi) pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. şi art. 43 alin. 5 C.pen., aplicată prin Sentinţa penală 262/12.02.2016 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin neapelare la data de 10.03.2016 (faptă comisă la 28.04.2014 în dauna persoanei vătămate Penny Market Braşov); - 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 228, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1, art. 43, alin. 5 Cod penal, aplicată prin Sentinţa penală nr. 442/08.09.2016 a Judecătoriei Alba Iulia, definitivă la data de 27.12.2016, prin Decizia penală nr. 1160/A/27.12.2016 a Curţii de Apel Alba Iulia (faptă comisă la 10.09.2014 în dauna persoanei vătămate Penny Market Alba Iulia); - 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată (patru acte materiale), prevăzută de art. 228, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35, alin. 1, art. 36, alin. 1 Cod penal şi art. 41, alin. 1, art. 43, alin. 5 Cod penal, în condiţiile art. 79, alin. 2 Cod penal, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. pe o durată de 2 ani, respectiv pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, aplicate prin sentinţa penală nr. 575/2017 a Judecătoriei Dej rămasă definitivă la data de 18.10.2017 (fapte comise la 09.07.2014, 25.07.2014, 26.11.2014 şi 08.12.2014 în dauna persoanei vătămate S*** P**** R** F*** S*****); - 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 228, alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41, alin. 1, art. 43, alin. 5 Cod penal, în condiţiile art. 79, alin. 2 Cod penal, aplicată prin sentinţa penală nr. 575/2017 a Judecătoriei Dej rămasă definitivă la data de 18.10.2017 (faptă comisă la 28.02.2015 în dauna persoanei vătămate S.C. Unicarm S.R.L.). III. În baza art. 38 alin.(1), art. 39 lit. b) şi d) Cod penal contopeşte toate pedepsele principale de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea (3 ani, 26 luni şi 5 zile), rezultând pedeapsa de 3 ani, 2 luni şi 21 zile închisoare la care adaugă pedeapsa amenzii de 3.000 lei (300 zile x 10 lei/zi) rezultând pedeapsa de 3 ani, 2 luni, 21 zile închisoare şi 3.000 lei amendă penală pe care o va executa inculpatul. În baza art. 45 alin. 3 şi 5 C. pen. art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal, art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen., interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani şi interzicerea aceloraşi drepturi ca pedeapsă accesorie care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 72 Cod penal deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata deja executată, cu începere din 21.11.2015 până la 15.03.2017 şi de la 26.10.2017 la zi. În baza art. 397 Cod procedură respinge acţiunea civilă formulată de către persoana vătămată S*** P**** R** F*** S***** Anulează mandatul de executare emis în baza sentinţei penale nr. 404/2018 a Judecătoriei Baia Mare şi dispune emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei sentinţe. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale de mai sus. În baza art. 274 alin.(1) Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 762 lei cheltuieli judiciare în folosul statului. Suma de 520 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va achita din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.05.2018.
Hotarare 590/2018 din 15.05.2018Amână pronun?area la data de 15.05.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.05.2018Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 09.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.04.2018Repusă cauza pe rol în vederea comunicării sentin?elor penale nr. 1719/2017 a Judecătoriei Cluj-Napoca şi nr. 404/2018 a Judecătoriei Baia Mare.
Incheiere de sedinta din 30.03.2018Amână pronunţarea la data de 30.03.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.03.2018Amână pronunţarea la data de 23.03.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2018Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 09.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2018Pentru comunicarea sentin?elor penale solicitate.
Incheiere de sedinta din 19.01.2018Ptr. citarea inculpatului la Penitenciarul Arad cu prezenţa obligatorie.
Incheiere de sedinta din 17.11.2017Revenirea cu citarea inculpatului cu mandat de aducere şi cu efectuare de verificări cu privire la adresa de domiciliu a acestuia.
Incheiere de sedinta din 22.09.2017