S*** C****** M****** D** V**** V***** E******** S***** - S***** A*** L* C**** N****** C******
ApelantI** B*** N*** A******** - S******** B********
IntimatV**** V***** E******** C* D** A*** L* C*** A** N****** C******
ApelantAdmite excepţia de perimare. Constată perimarea cererii. Respinge cererea intimatei privind plata cheltuitelor de judecată ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.01.2019.
Hotarare 59/2019 din 21.01.2019În temeiul art. 242 alin. 1 C. proc. civ., dispune suspendarea judecării cererii de apel, pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţă în sarcina apelantei prin rezoluţia din 13.12.2017 în sensul de a indica care este perioada pentru care solicită prelungirea contractului de facilitate de credit nr.1338 din 19.09.2014, să indice suma aferentă acestei perioade, iar la valoarea indicată să achite şi să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente; să indice cuantumul daunelor morale solicitate, cu indicarea modalităţii de calcul şi să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente; să indice numele, prenumele şi calitatea celui care o reprezintă în proces (a administratorului, a directorului etc.) şi să depună dovada acestei calităţi potrivit art. 151 alin. 4 C. proc. civ. (extras din registrul public, respectiv din registrul comerţului, eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului). Cu recurs pe toată durata suspendării, cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VI-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.05.2018.
Incheiere suspendare din 14.05.2018