S*** E*** M****** D********** I***
Parte civilăM***** V*****
InculpatÎn temeiul art. 342 Cod procedură penală cu referire la art.35 si art.41 Cod procedură penală, constată competenţa materială şi teritorială a Judecătoriei Huşi în soluţionarea prezentei cauze. În baza art.346 alin. 1 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 27.12.2016 în dosarul penal nr. 367/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, înregistrat pe rolul Judecătoriei Huşi sub nr. 61/244/2017, privind pe inculpatul M***** V*****, .., fără antecedente penale, cercetat sub aspectul săvâr?irii infracţiunilor de furt de energie electrică şi modificarea fără drept a componentelor instalaţiilor energetice, fapte prev. ped. art. 228 alin. 1 cu ref. la alin. 3 C. penal, cu aplic. Art. 35 alin. 1 C. penal şi art. 92 alin. 1 din Legea 123/2012, ambele cu aplic. Art. 38 alin. 1 C. penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M***** V*****. Termenul de judecată în prezenta cauză penală va fi stabilit, în conformitate cu dispoziţiile art.109 alin.4 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, la momentul rămânerii definitive a încheierii prin care s-a dispus începerea judecăţii. Se va întocmi de către grefierul de şedinţă un referat cu privire la data şi modalitatea rămânerii definitive a prezentei încheieri, dată de la care se va fixa termenul de judecată în prezenta cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, conform disp.art.347 alin.1 Cod procedură penală. Se va comunica încheierea inculpatului, părţii civile SC E-ON Moldova Distribuţie SA şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu astăzi, 14.03.2017.
din 14.03.2017