Dosar 6202/62/2016 din 19.09.2017

pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6202/62/2016
Data dosar:
19.09.2017
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Secţia Contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
pretentii
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2017 la ora 9:00

    Complet: Recurs C1
  • cu casare

    Admite recursul declarat de recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Braşov împotriva sent. civ. nr. 740/CA/05.05.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care o casează în parte şi rejudecând, Admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Braşov în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Braşov şi obligă pârâta să plătească reclamantului Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Braşov suma reprezentând valoarea indemnizaţiilor de concedii medicale nerecuperate din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate pe perioada septembrie 2013 – 4 noiembrie 2014. Respinge restul pretenţiilor reclamantului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 noiembrie 2017.

    Hotarare 1392/2017 din 29.11.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD