V********* J******
ReclamantC*** J******** D* P***** M****
PârâtRespinge excepţia tardivităţii acţiunii. Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta V. J.(cu CNP şi cu dom. ales), în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu sediul). Obligă pârâta la recalcularea, începând cu data de 01.08.2014, a pensiei reclamantei cu luarea în considerare a veniturilor cuprinse în adeverinţa nr. 138/14.04.2014 eliberată de Matiro S.A. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 10 octombrie 2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 785/2017 din 10.10.2017amana pronuntarea la 10.10.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2017