Dosar 6243/86/2017 din 11.08.2017

retragere asociat


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6243/86/2017
Data dosar:
11.08.2017
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
retragere asociat
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.02.2018 la ora 09:00

    Complet: C3FP
  • Admite cererea

    Admite cererea având ca obiect retragere asociat formulată de reclamantul B** A******** în contradictoriu cu pârâta ALEX ARA SRL , reprezentată prin Popa Rodica ( fostă BIG). Dispune retragerea asociatului B** A******** din S.C. ALEX ARA SRL Suceava, urmând ca societatea să-şi continue existenţa cu un singur asociat, respectiv cu asociatul Popa Rodica ( fostă BIG), conform actului constitutiv. Dispune ca părţile sociale care îi reveneau asociatului B** A******** să fie preluate de asociatul Popa Rodica ( fostă BIG), urmând ca acesta să deţină 100% din părţile sociale şi să suporte şi aportul social al fostului asociat la constituirea capitalului social. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Suceava. Dispune comunicarea prezentei hotărâri către ORC de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 februarie 2018.

    Hotarare 60/2018 din 27.02.2018
  • Sedinta din data de 20.02.2018 la ora 10:00

    Complet: C3FP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 27.02.2018. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.02.2018

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.02.2018
  • Sedinta din data de 23.01.2018 la ora 10:00

    Complet: C3FP
  • Amână cauza

    comunicare interogatoriu

    Incheiere de sedinta din 23.01.2018
  • Sedinta din data de 19.12.2017 la ora 09:00

    Complet: C3FP
  • Amână cauza

    Termen la 23 ianuarie 2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.12.2017.

    Incheiere de sedinta din 19.12.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD