N** G*******
ContestatorC*** J******** D* P***** A****
IntimatAdmite acţiunea precizată. Anulează decizia nr. 238449/08.08.2017 a CJP Argeş. Obligă pârâta să emită o nouă deciziei de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului prin valorificarea veniturilor menţionate în adeverinţa nr. 15187/27.03.2017 eliberată de SC OMV PETROM SA, precum şi să plătească acestuia diferenţele drepturilor de pensie începând cu data de 01.05.2017. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.03.2018.
Hotarare 1406/2018 din 21.03.2018Încuviinţează cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale formulată de apărătorul reclamantului întrucât aceasta este dovedită cu înscrisul ataşat. Amână judecarea cauzei la 21 martie 2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2018, la Tribunalul Argeş-Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale
Incheiere de sedinta din 10.01.2018