R** & R** S*
ReclamantC*** M****** D******
PârâtAdmite cererea ”cu valoare redusă”, formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A., în contradictoriu cu pârâta C*** M****** D******. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 219 lei, reprezentând debit principal - contravaloarea serviciilor, precum ?i a sumei de 677,37 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate de la data scadenţei fiecărei facturi până la data de 31.03.2017 şi la plata penalităţilor de întârziere în continuare, până la achitarea debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Galaţi. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.11.2017.
Hotararecameraconsiliu1187/2017 din 01.11.2017amana pronuntarea la data de 01.11.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2017amana pronuntarea la data de 16.10.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2017