D******* G******* D* I******* S* T*** L***** A S********* 1
CreditorS* C********** I********* S**
DebitorA************ L***** P****** S* A******* B********
CreditorÎn temeiul art.174 alin.1 din Legea nr.85/2014 dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului CONDOMINIUM IMOBILIARE S.R.L. Dispune notificarea prezentei hotărâri direcţiei regionale a finanţelor publice şi oficiului registrului comerţului. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.180 din lege, descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Dispune plata către lichidatorul judiciar CII IACOBESCU MARIUS GHEORGHE a sumei de 5000 lei reprezentând onorariu lichidator din fondul prevăzut la art.39 alin.4 din lege. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolventă, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VII a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 16.07.2020.
Hotarare 2318/2020 din 16.07.2020Amână pronunţarea la data de 16.07.2020, urmând ca soluţia să fie depusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, 02.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.07.2020Suspendat de drept în baza art.63 alin.11 din Decretul Preşedintelui României nr.240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă
Rezolutie din 07.05.2020Având în vedere că prin hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 21.01.2020 s-a dispus suspendarea activităţii pe o durată nedeterminată şi amânarea dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, va amâna cauza şi va acorda termen
Incheiere de sedinta din 05.03.2020Pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 21.11.2019Pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 27.06.2019Pentru soluţionarea cererii privind atragerea răspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 14.03.2019Pentru soluţionarea cererii privind atragerea răspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 22.11.2018Pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 28.06.2018În temeiul art.92 alin.4 din Legea nr.85/2014 privind procedura insolvenţei, aprobă concluziile raportului administratorului judiciar. In baza art.145 alin.1, pct. D din Legea nr.85/2014, dispune trecerea la procedura simplificată de faliment împotriva debitorului S.C. CONDOMINIUM IMOBILIARE S.R.L. În temeiul art.145 alin.2 din lege: Dispune dizolvarea societatii debitoare . Ridica dreptul de administrare al debitorului. Confirmă lichidator judiciar pe C.I.I. Iacobescu Marius Gheorghe. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei în conformitate cu prevederile art.151 din lege. Stabileste termen maxim de 10 zile de la data notificarii deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor catre lichidatorul judiciar, impreuna cu lista actelor si operatiunilor efectuate dupa deschiderea procedurii. În temeiul art. 147 din Legea nr.85/2014 dispune ca lichidatorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de lege. Pune în vedere lichidatorului judiciar să ia măsuri de arhivare a documentelor contabile ale societăţii debitoare, în conformitate cu prevederile Legii nr.16/1996. Termen de judecata la 28.06.2018. Executorie. Cu apel ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi 29.03.2018 .
Hotarare intermediara 2036/2018 din 29.03.2018Pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 07.12.2017Admite cererea formulată de creditorul Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale sector 1 pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului S.C. CONDOMINIUM IMOBILIARE S.R.L. În temeiul art.65 alin.1, art.71 şi art.72 alin.6 din Legea nr.85/2014 deschide procedura generală împotriva debitorului Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului 23.10.2017 Fixează termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe 13.11.2017 Fixează termenul de definitivare a tabelului creanţelor 08.12.2017 Fixează data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor 20.11.2017. În temeiul art.73 numeşte administrator judiciar provizoriu pe C.I.I. Iacobescu Marius Gheorghe care va îndeplini atributiile prevazute de art.58 din lege, cu o remuneraţie de 3.000 lei cu TVA inclus. În temeiul art. 73 din Legea nr.85/2014 dispune ca administratorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de art.99, art. 100 şi art.76. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr.85/2014 şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr.85/2014. Termen pentru continuarea procedurii la 07.12.2017. Executorie. Cu apel, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă, în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.09.2017.
Hotarare intermediara 4589/2017 din 07.09.2017Pentru a se depune titlurile executorii aferente creanţei invocate
Incheiere de sedinta din 25.05.2017