Dosar 6327/90/2017 din 27.12.2017

contestaţie act administrativ fiscal


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 6327/90/2017
Data dosar:
27.12.2017
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
A II A CIVILA
Obiect:
contestaţie act administrativ fiscal
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.03.2020 la ora 12:00

    Complet: Complet amanare pronuntare
  • Respinge cererea

    Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC ERHAN SRL, PRIN LICHIDATOR JUDICIAR FORINSOLV SPRL, în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată astăzi, 11.03.2020. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 290/2020 din 11.03.2020
  • Sedinta din data de 25.02.2020 la ora 10:00

    Complet: F3-Contencios
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 11.03.2020, când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, . Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.02.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2020
  • Sedinta din data de 28.01.2020 la ora 10:00

    Complet: F3-Contencios
  • Amână cauza

    Având în vedere forma de protest adoptată prin Hotărârea nr. 2/21.01.2020, a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Vâlcea, amână prezenta cauză, obiectul acesteia nefiind printre cele urgente, prevăzute de hotărârea menţionată

    Incheiere de sedinta din 28.01.2020
  • Sedinta din data de 26.11.2019 la ora 10:00

    Complet: F3-Contencios
  • Amână cauza

    pentru a sa părţilor posibilitatea să ia cunoştinţă de completarea raportului de expertiză cu răspunsul la obiecţiuni

    Incheiere de sedinta din 26.11.2019
  • Sedinta din data de 29.10.2019 la ora 10:00

    Complet: F3-Contencios
  • Amână cauza

    Se va reveni cu adresă către expertul desemnat pentru a completa raportul de expertiză cu răspunsul la obiecţiuni, cu avertisment de amendă.

    Incheiere de sedinta din 29.10.2019
  • Sedinta din data de 17.09.2019 la ora 10:00

    Complet: F3-Contencios
  • Amână cauza

    pentru ca expertul să răspundă la obiecţiunile la raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 17.09.2019
  • Sedinta din data de 04.06.2019 la ora 10:00

    Complet: F3-Contencios
  • Amână cauza

    pentru a se îndeplini legal procedura de citare, se va cita reclamanta prin lichidatorul judiciar căruia i se vor comunica cererea introductivă, întâmoinarea şi raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 04.06.2019
  • Sedinta din data de 23.04.2019 la ora 10:00

    Complet: F3-Contencios
  • Amână cauza

    pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 23.04.2019
  • Sedinta din data de 12.03.2019 la ora 10:00

    Complet: F3-Contencios
  • Amână cauza

    amânat faţă de lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 12.03.2019
  • Sedinta din data de 22.01.2019 la ora 10:00

    Complet: F3-Contencios
  • Amână cauza

    admite cererea de amânare

    Incheiere de sedinta din 22.01.2019
  • Sedinta din data de 13.11.2018 la ora 10:00

    Complet: F3-Contencios
  • Amână cauza

    admite cererea de amânare formulată de expert

    Incheiere de sedinta din 13.11.2018
  • Sedinta din data de 18.09.2018 la ora 09:30

    Complet: F3-Contencios
  • Amână cauza

    in vederea administrării probatoriului

    Incheiere de sedinta din 18.09.2018
  • Sedinta din data de 22.05.2018 la ora 10:00

    Complet: F3-Contencios
  • Amână cauza

    in vederea administrării probatoriului

    Incheiere de sedinta din 22.05.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD