P******** D* P* L**** T********* A****
ContestatorD********* A********
Intimat InculpatAdmite contestaţia formulată de P******** D* P* L**** T********* A****, împotriva încheierii penale din data de 29 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 633/214/2017/a3, intimat-inculpat fiind D********* A********, în prezent încarcerat în Penitenciarul Mioveni. Rejudecând, în temeiul art. 215 alin. 2 lit. d) Cod procedură penală, impune inculpatului D********* A******** şi obligaţia ca pe timpul controlului judiciar, să nu revină în locuinţa familiei, să nu se apropie de persoana vătămată Dragomir Gheorghiţa Vali şi de martorii Dumitescu Ionel-Ilie, Dragomir Constantina şi Dragomir Ioana-Iuliana, şi să nu comunice cu persoana vătămată direct, iar cu martorii sus-menţionaţi să nu comunice direct, indirect şi pe nici o cale. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii penale din data de 29 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. 633/214/2017/a3. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 de lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 iulie 2017, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 60/2017 din 11.07.2017