G********* D******* C* D************ L* A********* A***** F*****
ReclamantC*** J******** D* P***** A****
PârâtÎn baza art. 406 C.pr.civ. ia act că reclamanta Gheorghiţă Daniela renunţă la judecata capetelor de cerere din acţiunea modificată, având ca obiect obligarea pârâtei C*** J******** D* P***** A**** să îi revizuiască drepturile de pensie pentru limită de vârstă în sensul păstrării stagiului complet de cotizare de 30 de ani, respectiv obligarea pârâtei la plata diferenţelor de drepturi de pensie aferente începând cu data de 16.01.2016. Admite în parte acţiunea modificată. Obligă pârâta să revizuiască drepturile de pensie pentru limită de vârstă ale reclamantei prin aplicarea indicelui de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010 la punctajul mediu anual stabilit prin decizia nr. 256564/31.03.2016 în beneficiul reclamantei, precum şi la plata diferenţelor de drepturi de pensie rezultate, începând cu data de 16.01.2016. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 3.09.2020.
Hotarare 1688/2020 din 03.09.2020Suspendat de drept în baza art. 63 alin.11 din Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
Menţine măsura suspendării cauzei. Cu recurs cât timp durează suspendarea, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi 11.09.2019
Incheiere suspendare din 11.09.2019Admite cererea de repunere pe rol. În temeiul art.413 alin.1 pct.3 NCPC suspendă judecata cauzei până la soluţionarea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate a art.170 din Legea nr.263/2010 formulată de Curtea de Apel Piteşti către Curtea Constituţională în dosarul nr.2058/109/2017. Cu recurs cât timp durează suspendarea, ce va fi depus la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.09.2018.
Incheiere suspendare din 20.09.2018În temeiul disp. art.520 alin.4 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justitie a sesizării nr. 252/1/2018. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.03.2018, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere suspendare din 08.03.2018Califică ”cererea completatoare a acţiunii” formulată de reclamant, depusă la dosar, la data de 04.01.2018, ca fiind o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei la data de 08.03.2018, în vederea comunicării către pârâtă, a cererii modificatoare a acţiunii iniţiale. Se citează pârâta cu exemplar de pe cererea modificatoare a acţiunii iniţiale, cu menţiunea să depună la dosar întâmpinare în raport de această cerere, cu cel puţin 10 zile înaintea următorului termen de judecată acordat. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Ianuarie 2018, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 11.01.2018