M******** A***** M****
InculpatS* M**** M***** G**** S**
Parte responsabilă civilmenteS***** R**** P*** A********* C**********
Parte civilăAdmite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei Sentinţei penale nr. 281/04.10.2017 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul cu nr. 6342/117/2017 al aceleiaşi instanţe şi pe cale de consecinţă: În baza art. 278 alin. 1 şi 3 C.pr.pen., îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul minutei Sentinţei penale nr. 281/04.10.2017 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul cu nr. 6342/117/2017 al aceleiaşi instanţe în sensul că „În temeiul art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni , stabilit conform art. 82 C.pen.” în loc de „În temeiul art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 4 ani , stabilit conform art. 82 C.pen.” cum din eroare s-a trecut. În baza art. 275 alin. 3 NCPP, cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării prezentei vor rămâne în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie împreună cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 01.11.2017.
Incheierefinalacameraconsiliu566/2017 din 01.11.2017